Ambasada Ucrainei: școlile românești din Cernăuți nu vor fi închise
[Cotidianul] 14/11/2025
Ambasada Ucraina contestă afirmația potrivit căreia numărul școlilor cu predare în limba română ar urma să scadă de la 20 la 4 în 2027. „Unităţile care nu vor deveni licee academice vor continua să funcţioneze ca gimnazii (clasele 1-9). În prezent, în regiune funcţionează 63 de unităţi de învăţământ cu predare integrală sau parţială în limba română, precum şi 11 filiale cu predare în limba română, care au statut deplin de instituţii educaţionale şi deservesc localităţi rurale îndepărtate”, precizează instituția pe Facebook. Ambasada Ucraina: „Dreptul la educaţie în limba maternă va fi garantat” De asemenea, instituția arată că nu există niciun document oficial care să prevadă reducerea rețelei școlare în 2027. „Obiectivul reformei este creşterea calităţii educaţiei, modernizarea (…)
Alte articole din Cotidianul
„Ghinioniștii” de la Ministerul Apărării. Povestea a trei demisii-fulger
Cotidianul vă prezintă povestea a câteva dintre demisiile fulger (…)
[Cotidianul] - 29/11/2025
Cântec popular cu scandal. Cearta, între „georgiști” și „anti-georgiști”
Totul a început, potrivit artistei, după ce o școală dintr-o zonă (…)
[Cotidianul] - 29/11/2025
INTERVIU Sub ce stea s-a născut horoscopul lui Neti Sandu
De la catedră, la studioul de televiziune
Înainte să ajungă la (…)
[Cotidianul] - 29/11/2025
Premieră națională! Avantaje noi pentru clienții Raiffeisen Bank
Prin intermediul Smart Mobile, vei putea vizualiza rapid și (…)
[Cotidianul] - 28/11/2025
Ciolacu se bagă în scandalul diplomelor, cu atac la femeia din spatele lui Bolojan
Ciolacu: „Și eu, ca doamna purtătoare de cuvânt, am terminat (…)
[Cotidianul] - 28/11/2025
Scandal Ponta – Miruță pe tema diplomelor de facultate
Miruță a spus că facultatea de Drept de la Târgu Jiu a fost urmată (…)
[Cotidianul] - 28/11/2025
Războiul boților. Cum sunt Drulă, Băluță și Ciucu promovați pe TikTok
Conturile identificate se folosesc de o aparentă imparțialitate a (…)
[Cotidianul] - 28/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY