Regina cripto care a fugit din China este judecată la Londra. A înșelat mii de pensionari cu miliarde de lire

[Mediafax] 11/11/2025

În vârstă de 47 de ani, Qian Zhimin a fugit din China în 2017, folosind un pașaport fals, după ce autoritățile au început o anchetă asupra companiei sale, Lantian Gerui (Bluesky Greet). Firma promitea câștiguri spectaculoase din „minarea” de Bitcoin (procesul prin care sunt generate noi monede virtuale) și din dezvoltarea de tehnologii medicale, însă – potrivit poliției – era doar o schemă piramidală sofisticată. Peste 100.000 de vârstnici și-au investit economiile, convinși că vor obține profituri de 200%. În realitate, banii noi erau folosiți pentru a plăti așa zisele „dividende” vechilor investitori. „Ne trimiteau zilnic câte o mică sumă, ca să ne dea încredere. Până când am pierdut tot”, a declarat pentru BBC un investitor, care a pierdut toate economiile familiei și spune că (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

SUA îndeamnă aliații NATO să înceteze achiziționarea de energie din Rusia
Îndemnul către țările NATO a fost transmis de către vicepreședintele
[Mediafax] - 11/11/2025
Bucureștiul confirmă statutul de lider al pieței imobiliare – investițiile accelerează în nordul Capitalei
În luna octombrie 2025 au fost vândute, la nivelul întregii țări, (…)
[Mediafax] - 11/11/2025
Daniel Băluță, despre oprirea lucrărilor la Planșeului Unirii: Este un fals, răspândit cu scopul de a manipula opinia publică
Potrivit lui Băluță, proiectul este esențial pentru siguranța (…)
[Mediafax] - 11/11/2025
Câștigătorul premiului de 49,1 milioane lei la Loto 6/49: Continuați să visați!
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 9 (…)
[Mediafax] - 11/11/2025
Sinucidere în arestul Poliției Galați. Un tânăr, arestat pentru că a atacat un livrator, s-a spânzurat cu ajutorul unei haine
UPDATE Polițiștii gălățeni au confirmat incidentul din arest. (…)
[Mediafax] - 11/11/2025
Cristiano Ronaldo anunță că ediția din 2026 va fi ultima Cupă Mondială la care participă
Întrebat prin videoconferință, în timpul unui forum despre turism (…)
[Mediafax] - 11/11/2025
Surse: Nicușor Dan îi cheamă la noi discuții pe liderii coaliției, împreună cu reprezentanții magistraților
Președintele Nicușor Dan va avea, miercuri, o nouă întâlnire cu (…)
[Mediafax] - 11/11/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY