Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova investește în cercetarea doctorală medicală
[Gazeta de Sud] 11/11/2025
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, a anunțat lansarea proiectului „Consolidarea programelor doctorale pentru creșterea performanței educaționale și a competențelor profesionale în medicină, medicină dentară și farmacie (DOCMED+)”. Evenimentul de prezentare va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 10:30, în Sala Senatului UMF Craiova, Petru Rareș nr. 2. Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027, Apelul de proiecte „Sprijin pentru asigurarea de competențe profesionale și competențe transversale prin consolidarea educației doctorale și a capacității instituționale în medicină și farmacie”. Obiectivele proiectului DOCMED+ DOCMED+ urmărește creșterea și consolidarea calității (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
UE impune din 2026 taxe vamale pe coletele mici
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de acord joi să (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Salariile din România, printre cele mai mici din UE
Românii înregistrează printre cele mai mici venituri din Europa, (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Garda Forestieră va fi reorganizată
Guvernul a aprobat în ședința de joi reorganizarea Gărzii (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Tânăr reținut de poliție după ce a lovit un livrator nepalez și a încercat să-i fure scuterul
Un tânăr a fost reținut de poliție după ce a lovit un livrator (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
RCA obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice
Președintele Nicușor Dan a promulgat noua lege privind asigurarea (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul
Un bărbat, de 69 de ani, a murit după ce s-a răsturnat cu (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă revizuit, aprobat la Bruxelles
România a obţinut, joi, la Bruxelles, aprobarea Planului Naţional (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





