România implementează modernizarea a 8.500 km de conducte de apă și 9.500 de conducte de canalizare
[Realitatea.net] - 03/13/2025
„Pentru sute de mii de români, asta înseamnă să nu mai depindă de fântâni sau surse nesigure de apă, să aibă băi funcționale în case și să trăiască în condiții decente. Este esențial să accelerăm aceste lucrări, pentru că fiecare zi de întârziere înseamnă comunități care așteaptă condiții mai bune de trai.Astăzi am analizat, alături de echipa Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ai operatorilor regionali de apă, stadiul pregătirii proiectelor de apă și canalizare finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă. Discuțiile au fost axate pe soluții concrete pentru accelerarea implementării acestor investiții esențiale, astfel încât lucrările să avanseze rapid și în condiții optime”, a scris, miercuri, ministrul pe pagina sa de Facebook.Potrivit acestuia, proiectele sunt deja (…)

Alte articole din Realitatea.net
Anca Alexandrescu: „Ceea ce a reușit Călin Georgescu să facă în câteva luni nu a reușit niciun politician să facă în 35 de ani”
„Fiecare român care a ieșit în Piața Victoriei și în orice oraș din România e un bun câștigat pentru Românie. A (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluționar
"Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Iliescu Ion. (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
Sfidarea fără margini! Andrei Muraru se scaldă în lux pe banii românilor: suma fabuloasă plătită pe chire de ambasadorul vizelor eșuate
În urma anunțului făcut de administrația Trump privind amânarea eliminării vizelor pentru români, ambasada României (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
SURSE: Ministrul de Externe și ambasadorul României la Washington ar urma să fie DEMIȘI
Decizia a fost luată în urmă cu foarte scurt timp, susțin sursele citate.
Potrivit acestora, ministrul de Externe (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
Ciolacu explică suspendarea ridicării vizelor pentru SUA: Anunţul nu e legat de România
”Singurul program de Visa Waiver care nu fusese implementat era cel al României Normal că a venit un delay pentru (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
Ciolacu: „Securitatea României se bazează pe NATO și pe parteneriatul strategic cu Satele Unite”
„Este nevoie de o altă dinamică în relația cu SUA, din punctul meu de vedere. Normal că respect Uniunea Europeană, (…)
[Realitatea.net] - 26/03/2025
Ponta se visează președinte, dar românii NU vor să audă de el! Imagini halucinante
[Realitatea.net] - 26/03/2025
[Toate articolele din: Realitatea.net +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY