Câinii fără stăpân, în pericol din cauza temperaturilor scăzute. ASPA Bucureşti: ”Anotimpul rece se dovedește fatal”

[Realitatea] - 02/18/2025

”În fiecare an, anotimul rece se dovedeşte fatal pentru mulţi câini bătrâni sau bolnavi, care au fost abandonaţi. Temperaturile scăzute şi umiditatea accentuează afecţiunile de care câinii suferă deja, iar în cazul în care nu primesc ajutor medical de specialitate se sting în câteva zile”, a transmis ASPA Bucureşti.Reprezentanții ASPA au subliniat că o femelă de talie mică, oarbă, în vârstă de 19 ani, care intrase în hipotermie, a fost găsită în Sectorul 5.”Colegii noştrii care s-au prezentat la locaţia indicată au preluat femela şi au transportat-o de urgenţă la adăpostul ASPA Bragadiru. Aici, echipa medicală a consultat-o şi a stabilit că prezintă câteva tumori mamare, o hernie ombilicală, iar piciorul stâng din spate este fracturat. S-a reuşit creşterea temperaturii corporale şi (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Ingredientul secret pentru doradă. Cea mai bună rețetă la cuptor. Ideală pentru zilele cu dezlegare la pește
Ingrediente:2-4 fileuri de doradăulei de măsline extra-virginsarepiper proaspăt măcinatfelii subțiri de (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Avocatul lui Bogdan Peșchir: „Se cere arestarea pentru că vin alegerile. Așa au spus” VIDEO
„Bogdan a mulțumit tuturor, a spus că este foarte important pentru el si e normal sa fie așa. A apreciat și (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Ministerul Educației, sistem anonim de sesizări în școli și universități. Elevii trebuie să-și toarne colegii care sunt consumatori de droguri
În cadrul fiecărei instituții de învățământ ar urma să fie desemnate persoane care vor gestiona aceste adrese de (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Deces subit la vârful Samsung. Gigantul în tehnologie sud-corean a rămas fără unul din cei doi CEO: doliu uriaș
Han, care era şi membru al consiliului de administraţie, a decedat marţi, la spital, nemaiputând fi resuscitat după (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Ce trebuie să mănânci de Buna Vestire, ca să ai noroc tot restul anului: cele două alimente care nu trebuie să lipsească de pe masă
Cele două alimente pe care să le mănânci de Buna Vestire Tradiția creștină spune că, de Buna Vestire, este bine să (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Descinderi la CFR Călători: anchetă-mamut privind fapte de corupție. Palatul central, împânzit de polițiști și procurori
Anchetatorii au ridicat mai multe documente relevante pentru dosar, în încercarea de a stabili împrejurările în care (…)
[Realitatea] - 25/03/2025
Papa Francisc cere încetarea bombardamentelor din fâșia Gaza, după externarea din spital
Cu puțin timp înainte să se întoarcă la locuința sa, Papa Francisc a spus că este întristat de faptul că Israelul a (…)
[Realitatea] - 25/03/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră din ziare romanești

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY