HotNews [8/11/2024]
|
|
Robotul Ai-Da a vândut un tablou cu peste un milion de dolari, o premieră istorică |
|
|
|
Robotul Ai-Da a vândut un tablou cu peste un milion de dolari, o premieră istorică
Un portret al lui Alan Turing creat de un robot a fost vândut la licitaţie cu peste un milion de dolari, scriind astfel istorie, relatează vineri agențiile DPA/PA Media, citate de Agerpres.
Robotul Ai-Da a devenit primul artist robotic umanoid a cărui operă de artă a fost vândută de către o importantă casă de licitaţii, Sotheby’s.
Creat de o echipă condusă de Aidan Meller şi numit după Ada Lovelace (1815-1852), considerată primul programator de calculatoare, Ai-Da este un robot ultra-realist, conceput să arate ca o femeie, dotat cu camere de luat vederi în ochi şi cu inteligenţă artificială (AI) pentru a crea desene, picturi şi sculpturi.
Opera de artă intitulată „AI God”, cu o valoare estimată între 100.000 şi 150.000 de lire sterline, a depăşit cu mult preţul de vânzare preconizat, fiind adjudecată joi, la o licitaţie desfăşurată online, pentru 1,32 milioane de dolari.
Ai-Da's alan turing painting makes history as first work sold by humanoid robot at @Sothebys https://t.co/GpVYt5tiBg pic.twitter.com/3KyqTXIVqJ— designboom (@designboom) November 8, 2024
Cum a fost creat tabloul lui Turing
Portretul de mari dimensiuni, care are o înălţime de 2,2 metri şi a fost creat folosind algoritmi AI, îl înfăţişează pe Turing, considerat părintele informaticii moderne.
Pentru „AI God”, Ai-Da a ales trei dintre cele 15 portrete pe care i le făcuse lui Turing şi o pictură pe care o realizase cu maşina lui numită „Bombe”. Acestea au fost apoi fotografiate şi încărcate pe un computer unde imaginea finală a fost asamblată pe baza unei discuţii cu Ai-Da, folosind modelul ei lingvistic, despre modul în care dorea să arate opera de artă finală.
Imaginea finală a fost imprimată cu ajutorul unei imprimante 3D, Ai-Da adăugând semne şi texturi pe pânza finală pentru a finaliza (…)
cititi articolul complet în HotNews
PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com): |
|
|