Viktor Orban cere deja o nouă strategie a UE în Ucraina după victoria lui Donald Trump
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut miercuri apel la o nouă strategie a UE cu privire la
Ucraina în urma victoriei lui
Donald Trump în alegerile prezidenţiale din
SUA.
Dat fiind că Trump ar putea întrerupe ajutorul
SUA acordat Kievului pentru a se apăra de Rusia, apare întrebarea dacă Europa va fi capabilă să-şi asume singură sprijinul financiar şi militar pentru
Ucraina, a declarat Orban la un summit al ţărilor vorbitoare de limbă turcă în capitala kârgâză Bişkek, scriu DPA și Agerpres.
„Există îndoieli serioase în acest sens, astfel încât este nevoie de o nouă strategie europeană”, a declarat Orban, potrivit agenţiei de presă ungare de stat MTI.
Un summit informal al UE este preconizat pentru vineri la Budapesta, după o reuniune, joi, a Comunităţii Politice Europene (CPE). Rezultatul alegerilor din
SUA şi implicaţiile acestuia vor fi probabil printre subiectele dominante.
Ungaria deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE pentru o durată de şase luni.
Pentru Orban, victoria lui Trump va „aduce speranţă de pace în lume”
Într-o înregistrare video pe Facebook, Viktor Orban a calificat victoria lui
Donald Trump drept „strălucită” şi a spus că aceasta va „aduce speranţă de pace în lume”.
LIVE „Felicitări pentru cea mai mare revenire din istorie!”. Reacțiile liderilor lumii la victoria lui Trump
Premierul Ungariei menţine o relaţie bună atât cu
Donald Trump, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, vizat de un mandat de arestare din partea Curţii Penale Internaţionale pentru suspiciuni de „deportare ilegală de copii ucraineni” în Rusia.
În cadrul UE, prim-ministrul ungar este considerat un „outsider” din cauza poziţiei sale pro-ruse şi a subminării democraţiei şi a statului de drept în propria sa ţară.
Dar ce fel de „pace” vrea Viktor Orban?
El (…)