HotNews [8/10/2024]
|
|
Doctorița din Suceava condamnată la închisoare cu executare după ce a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer a obținut întreruperea pedepsei |
|
|
|
Doctorița din Suceava condamnată la închisoare cu executare după ce a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer a obținut întreruperea pedepsei
Tribunalul Botoșani a admis cererea de întrerupere a pedepsei în cazul medicului Anca Ababneh Dumitrovici, condamnată în urmă cu două săptămâni la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Dacă decizia rămâne definitivă, doctorița va fi eliberată și va reveni în penitenciar după ce copilul ei va împlini vârsta de un an.
Găsită vinovată pentru 280 de fapte de luare de mită, fosta șefă a secției Oncologie a Spitalului de Urgență Suceava a fost condamnată definitiv pe 23 septembrie. Încarcerată în Penitenciarul Botoșani, pentru perioada de carantină, Anca Ababneh Dumitrovici a înaintat instanțelor din Botoșani două cereri pentru a ieși din închisoare.
Pe 26 septembrie, avocații acesteia au depus la judecătorie o solicitare de amânare a pedepsei, dosarul primind termen pe 10 octombrie. La o zi distanță, pe 27 septembrie, au înaintat o altă cerere Tribunalului Botoșani prin care au cerut întreruperea executării pedepsei.
În ambele cereri, medicul a făcut apel la clemența judecătorilor, cerând punerea în libertate pentru a putea avea grijă de copilul care nu a împlinit încă un an. Anca Ababneh Dumitrovici a născut cel de-al doilea copil după ce a fost trimisă în judecată.
Nu are voie să iasă din județ
Pe 3 octombrie, judecătorii Tribunalului Botoșani au admis cererea și au dispus întreruperea executării pedepsei de 3 ani de închisoare, medicul urmând a se întoarce în închisoare după ce al doilea copil va împlini vârsta de un an.
Instanța i-a impus o serie de obligații pe durata întreruperii pedepsei: să nu părăseasă județul Suceava, să ia legătura cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava „pentru a fi luată în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este (…)
cititi articolul complet în HotNews
PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com): |
|
|