Oana Pellea e la înălțimea personajului său temperamental și tumultos. Se identifică cu geniala celebrissimă și o reînvie de manieră nu doar convingătoare, ci de maniera covârșitoare și magnetică proximă dramei antice. Mediteraneeana grecoaică prinde trup și se relevă a fi fost nu doar un daimonion teribil al culturii mondiale de tumultos secol 20, nu doar o întrupare a geniului operatic, ci chiar a unei dive/zeițe din acropolele, agorele și arenele de tragedie din
vremea elinilor antici până azi. O voce și nebunie conținând, comprimând și comunicând prin trupu-i biografic o masă consistentă atât a istoriei artei, cât și a istoriei feminității ca umanitate și suferință, scrie înt-un articol de opinie muzicologul Marin Marian-Bălașa.
Fără discuție, toată cultura (!), nu numai arta mare sau mică a spectacolului (și-acesta mare, mediu, mic, pirpiriu), trebuie să revină cu mințile, sufletele și picioarele pe pământul contemporaneității. Și-anume la forme tot mai democratice, populare, simplificate și chiar simpliste, accesibile inclusiv deficienților sau minorităților „provocate” emoțional și mintal. Așadar: noi și multe și diferite rampe de acces la cultură, pretutindeni, adică la orice nivel sufletesc și moral, educațional, cognitiv și comportamental!
În aserțiunea asta nu-i pic de ironie. Ori dacă așa-i pică oarecuiva, să mai cugete înc-odată. Căci o fi/n-o fi, treaba constituie realism și onestitate. Asta/așa e viața momentului actual (și mai mult ca sigur a deceniilor imediate, care-or să vină cum or veni). Prea o luaserăm cu nasul de ștaifuri, morbi, gomoșenii și fițoșenii metafizico-speculative pe sus de tot. Prea adorasem angro elitismul (tot numai elitiștii, desigur), ignorând că nu numai grosul concetățenilor, ci chiar însăși neamurile și (…)