La Vuelta a España. Note, stări, arabescuri
Duminică, 8 septembrie: la noi a fost sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la fel s-a întâmplat și în bisericile catolice ale Spaniei, pentru că și acolo se celebrează „In Nativitate Beatae Mariae Virginis”; în plan prozaic, la Madrid cicliștii au concurat în ultima etapă a Turului Spaniei, într-un contratimp pe un traseu măsurând puțin peste 24 de km. În astfel de zile plăcerea mea nevinovată este să urmăresc spectacolul, apoi să pun punct însemnărilor din carnetul cu notițele de tur.
Preferatul meu este Turul ciclist al Italiei, cu care începe sezonul marilor tururi; să-l urmăresc este ca atunci când găsești ghiocei sub zăpadă, știi că vine primăvara, apoi vara, zilele lungi și călduroase, bucuria vieții în belșugul naturii. Turul Spaniei vine la pachet cu zilele în care se coc vinetele și ardeii și se face zacusca, se culeg prunele și strugurii, iar toamna este nu doar darnică, ci încă luminoasă și caldă.
Vuelta are gust de must și îndeamnă la o melancolică rememorare a zilelor de vară: dusă este
vremea curselor din
Italia, trebuie să răscolim memoria ca să reînviem imagini din Il Giro, aproape că nu știu când a ajuns amintire Turul Franței și nici când au trecut zilele întrecerilor olimpice de la Paris. Il Giro este ca un esspreso băut la repezeală, din picioare, Le Tour te așază la masă și-ți pune dinainte o cafea și un croasant, Vuelta deschide cămara, ca să-ți tai felii de jamón de anul trecut și să scoți o carafă de tulburel. Vine iarna și trebuie să reînveți cum să mănânci consistent.
Deschid carnetul cu însemnări și refac cronica Vuelta a España pe zile, atât cât am putut să îi țin companie. Nu am avut nicio preferință, nu m-a păscut nicio deziluzie. Nu am pariat și nu am oferit pronosticuri. Plăcerea mea este intimă, de parcă aș fi un oarecare din (…)
| 
