Serviciile iraniene, acuzate că au comandat asasinarea unor evrei din Germania și Franța / Ce se știe despre cazul „Marco Polo”
Un cuplu a fost inculpat la începutul lunii mai la Paris, suspectat că a participat la planuri de asasinat plătite de Iran vizând persoane de origine evreiască din
Germania şi Franţa, au spus surse din poliţie şi apropiate cazului pentru France Presse, preluată de Agerpes.
Abdelkrim S., 34 de ani, şi partenera sa Sabrina B., 33 de ani, au fost inculpaţi pe 4 mai de asociere infracţională teroristă şi plasaţi în arest preventiv.
Cazul lor, zis „Marco Polo” şi dezvăluit joi de site-ul francez Mediapart, ilustrează resurgenţa în Europa a „terorismului de stat iranian”, potrivit unui rezumat al Direcţiei Generale de Securitate Internă (DGSI), datând de la începutul lui mai şi de care AFP a luat cunoştinţă.
„Cu începere din 2015, serviciile iraniene au revenit la o practică de asasinate ţintite”, potrivit organizaţiei franceze DGSI, care precizează că „ameninţarea s-a agravat şi mai mult (…) în contextul războiului dintre
Israel şi Hamas”.
Obiectivul lor: „să lovească ţinte civile” pentru „a creşte sentimentul de nesiguranţă în rândul opoziţiei” la regimul iranian şi în rândul „comunităţii evreieşti/israeliene”. Pentru a face acest lucru, Iranul este acuzat că a recrutat răufăcători în Europa, în special traficanţi de droguri.
Implicat în afacerea „Marco Polo”, Abdelkrim S. era deja cunoscut de justiţie: condamnat la zece ani de închisoare pentru implicarea sa într-un asasinat de la Marsilia, el a fost eliberat în iulie 2023 sub supraveghere judiciară.
Acest franco-algerian este suspectat că este „operatorul principal” în Franţa al unei „celule” sponsorizate de Iran care a planificat acţiuni violente în
Germania şi Franţa.
El ar fi fost pus în contact cu „coordonatorul” celulei de către un fost coleg deţinut. Acest „coordonator”, prezentat ca un important (…)