La limita panicii. Wall Street, cea mai slabă sesiune din 2022 după o zi neagră pe piețele bursiere
Bursa de la New York a încheiat ziua de luni în scădere abruptă, la limita panicii, fața temerilor privind recesiunea în
Statele Unite și aprecierea yenului, potrivit AFP.
În cea mai slabă ședință de după 2022, indicele Dow Jones a pierdut 2,60%, la 38.703,27 puncte.
Indicele Nasdaq, în care sunt concentrate acțiunile tehnologice, a atins cel mai scăzut nivel din luna mai și se afla într-o zonă de corecție, coborând cu 3,43%, la 16.200,08 puncte.
Indicele S&P 500, care a suferit, de asemenea, cea mai slabă sesiune din ultimii doi ani, a cedat 3,00%, ajungând la 5.186,33 puncte.
Indicele VIX, cunoscut drept „indicele fricii” deoarece măsoară volatilitatea pieței, a urcat în timpul sesiunii la cel mai ridicat nivel din martie 2020, când epidemia Covid-19 a îngenuncheat economia globală. Acesta s-a situat la 35,72 puncte, în creștere cu 52%.
Scăderea bursieră, în urma căreia indicele Nikkei din Tokyo s-a prăbușit cu 12,45%, a fost „rezultatul unei combinații de factori, între temerile legate de o încetinire a economiei americane și derularea operațiunilor de „carry trade” pe yen, a subliniat Peter Cardillo de la Spartan Capital.
Fondurile speculative își lichidează tranzacțiile de carry trade, care presupuneau împrumutul de yeni la rate scăzute pentru a investi în active riscante, cum ar fi acțiunile de creștere Nasdaq.
LIVE Panică pe burse în „Lunea Neagră 2024”: Acțiunile s-au prăbușit în Japonia și pe mai multe piețele asiatice / Totul e „roșu” și pe bursele europene / „Indicele fricii” de pe Wall Street e la maximul ultimilor patru ani
Piețele bursiere s-au prăbușit luni, iar acțiunile japoneze au scăzut cu 12,4%, fiind cea mai mare scădere zilnică de la Vinerea Neagră din 1987, ca urmare a temerilor că
Statele Unite s-ar putea îndrepta spre (...)