ZIARE | STIRI | TV 10 decembrie 2023

„Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid”, spunea, în 1987, într-unul dintre discursurile sale, fostul președinte al Statelor Unite, Ronald Reagan, în timp ce se afla într-o vizită oficială în Berlinul de Vest. La distanță de doi ani, în ziua de 9 noiembrie, al treilea regim comunist din Europa cădea, împreună cu unul dintre simbolurile dictaturii totalitare – Zidul Berlinului – care despărțea partea estică a orașului, controlată de comuniști, de partea vestică, aflată sub control occidental. Europa Liberă a stat de vorbă profesorul de politică comparată și istorie recentă Dragoș Petrescu, pentru a vedea cum s-a ajuns la un regim comunist în jumătate de țară și cum au influențat populația și restul revoluțiilor din Europa Centrală și de Est căderea Zidului Berlinului. După un război mondial, un regim totalitar Istoria comunismului german începe în 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, când trupele germane, care făceau parte din alianța numită Puterile Axei, au capitulat în fața Aliaților, adică a puterilor adversare. În urma acestui eveniment, țara a trecut printr-o schimbare administrativă, iar decisive, în acest sens, au fost deciziile luate în urma Conferințelor de la Ialta și Potsdam, din 1945. La cele două au luat parte liderii Statelor Unite – președintele Franklin D. Roosevelt, Marii Britanii – premierul Winston Churchill, înlocuit mai târziu de Clement Attlee, și URSS – liderul sovietic Iosif Stalin, care au decis, printre altele, ca teritoriul german să fie împărțit în zone de ocupație. Stalin fusese de acord ca Franța să fie preia una dintre zonele de ocupație, astfel că patru puteri controlau din acel moment țara: americanii, britanicii, sovieticii și francezii. Timp de patru ani, între 1945 și 1949, a fost o perioadă de ambiguitate, spune (...)