Ilya KAMINSKY. Republica surdă
Te și sperii uneori de puterea vizionară a poeților, ori de câte ori realitatea (teribilă) pare să descindă de-a dreptul din cutare sau cutare vers sau poem. În 2019, Ilya Kaminsky (n. 1977, la Odessa; în 1993, emigrează cu părinții în
SUA') publica Deaf Republic – cine are urechi să audă, trebuie să se fi prins pe loc: Deaf aduce a Death ! –, volum tradus în românește de Gabriel Daliş, Republica surdă, Casa de Editură Max Blecher, 2021, iar în 24 februarie 2022 armata rusă ataca
Ucraina; mai departe, scrie-n carte: „Ţara noastră s-a trezit în dimineaţa următoare şi a refuzat să audă soldaţi. (…) Pe străzi soldaţii instalează puncte de control al auzului şi bat în cuie anunţuri pe stâlpi şi pe uşi: SURZENIA ESTE O BOALĂ CONTAGIOASĂ. (…) Pe aceste bulevarde, surzenia este singura noastră baricadă”.
Conceput ca un teatru de război în două tablouri – „PRIMUL ACT. Orăşenii spun povestea Soniei şi a lui Alfonso” (pp. 13-53) & „ACTUL AL DOILEA. Orăşenii spun povestea Mamei Galia” (pp. 57-82), pentru a se încheia cu un poem aparte, ca un drapel în bernă, „În vreme de pace”–, cel de-al doilea volum de versuri al lui Ilya Kaminsky (debut cu Dancing in Odessa, 2004) poate fi citit şi drept o magistrală replică poetică la Război şi Pace (sau: şi Lumea, în limba rusă «Мир» însemnând atât Pace, cât şi Lume), în mai puţin de 100 de pagini, ce „ne vorbeşte despre disperare şi rezistenţă în vremuri în care puterea noastră de a îndura e pusă neîncetat la încercare”, probând astfel „vocaţia umanitară şi mărturisitoare” a artei sale (Claudiu Komartin). Ingrată misiune, să citezi fragmentar sau versuri aparte (magistral spus: „Ce este liniştea? Ceva al cerului din noi”; sau: „şi cântă fals la acordeon într-o ţară/ în care singurul instrument muzical este uşa”); totuşi încerc, spre a vă face intraţi în carte – iată finalul la „Pluton de execuţie”:
„Soldaţii se holbează la (...)
| 
