ZIAR.COM : toată presa online . ziare, știri și video de ultimă oră
 
   
ZIAR.COM : ziare si stiri. Ce ziar doriti ?

ZIARE | STIRI | TV 19 octombrie 2021

 
 

Gazeta de Sud [14/10/2021]

 
Trei morţi şi un rănit într-un accident la Rădăuţi
     
Trei morţi şi un rănit într-un accident la Rădăuţi

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar a patra, aflată în stare de inconştienţă, a fost transportată la spital, în urma unui accident rutier produs, joi, pe şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, citat de Agerpres. Din cauza vitezei excesive, şoferul unui Audi A6 cu numere de Anglia a ieșit cu mașina în decor. Autoturismul s-a răsturnat în rigola de la marginea șoselei. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora venind şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava. La sosirea salvatorilor toate cele patru victime erau inconştiente. În cazul a trei victime s-a declarat decesul, iar o alta, inconştientă, a fost transportată la spital. Toate victimele sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani. Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

cititi articolul complet în Gazeta de Sud


  PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com):



Trimite Email  
 
Studiu: Vaccinarea cu schema completă protejează de 5 ori mai mult decât cea incompletă
Studiu: Vaccinarea cu schema completă protejează de 5 ori mai mult decât cea incompletă
Un studiu internațional arată că vaccinarea cu schema completă protejează de 5 ori mai mult decât cea (...)
(VIDEO) 100 de kilograme de canabis, descoperite de polițiști
(VIDEO) 100 de kilograme de canabis, descoperite de polițiști
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța (BCCO) – Serviciul Antidrog, (...)
Angelina Jolie a participat la premiera filmului The Eternals
Angelina Jolie a participat la premiera filmului The Eternals
Angelina Jolie și cinci dintre cei șase copii ai ei au fost centrul atenției la premiera mondială (...)
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
 


|  Stabiliti un link   |  Trimite Email     RSS
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile portalului Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2022 DIRECTWAY