ZIAR.COM : toată presa online . ziare, știri și video de ultimă oră
 
   
ZIAR.COM : ziare si stiri. Ce ziar doriti ?

ZIARE | STIRI | TV 7 mai 2021

 
 

Ziarul Clujean [4/05/2021]

 
Șoferi din județul Cluj, DROGAȚI de Paște
     
Șoferi din județul Cluj, DROGAȚI de Paște

Trei șoferi din județul Cluj, unu din Turda și doi din Huedin, au fost depistați în trafic sub influența substanțelor interzise. Cei trei au fost prinși în timpul unor acțiuni realizate cu ocazia Paștelui. TURDA Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Turda, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Calea Victoriei, fără a deține permis de conducere. Testarea cu aparatul drugtest a indicat o valoare pozitivă, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal. HUEDIN La data de 3 mai, în jurul orei 20.55, pe strada Horea, din orașul Huedin, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au efectuat semnalul de oprire unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Huedin. Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanțe interzise. În continuare, acesta a fost condus la o unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. HUEDIN Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în urma depistării în trafic a unui conducător auto, testat pozitiv cu aparatul drugtest. La data de 2 mai, în jurul orei 18.00, bărbatul în vârstă de 32 de ani, din orașul Huedin, a fost depistat de (...)

cititi articolul complet în Ziarul Clujean


  PUBLICITATE (daca politic, nu reprezinta pozitia Ziar.com):



Trimite Email  
 
[Toate articolele din: Ziarul Clujean +++]
 


|  Stabiliti un link   |  Trimite Email     RSS
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile portalului Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2020 DIRECTWAY