ZIAR.COM : toată presa online . ziare, știri și video de ultimă oră
ZIARE | STIRI | TV14 aprilie 2021
Agerpres [7/04/2021]
ICCJ atrage atenţia că procesele s-ar putea prelungi după decizia CCR privind redactarea motivărilor
ICCJ atrage atenţia că procesele s-ar putea prelungi după decizia CCR privind redactarea motivărilor
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, solicită intervenţia rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti nu mai pot fi pronunţate în absenţa unei motivări, şefa Instanţei supreme atrăgând atenţia că procesele s-ar putea prelungi în instanţe, în condiţiile existenţei unui deficit de personal.
Curtea Constituţională a României a decis miercuri că judecătorii nu mai pot pronunţa decizii în dosarele penale dacă nu este redactată şi motivarea.
Într-un comunicat de presă remis miercuri, Corina Corbu arată că jurisdicţia constituţională a reţinut, în esenţă, că este "necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi drept, la data pronunţării", invalidând astfel soluţia legislativă actuală, care prevede motivarea hotărârii judecătoreşti în termen de 30 de zile de la pronunţare (termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile în condiţiile Legii nr.304/2004).
În conformitate cu dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial.
Şefa Instanţei supreme solicită "ferm" intervenţia cât mai rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia CCR luată miercuri, subliniind implicaţiile negative majore pe care le poate genera prelungirea proceselor penale.
"În consecinţă, din perspectiva bunei desfăşurări a activităţii instanţei supreme, cât şi a tuturor instanţelor judecătoreşti - având în vedere numărul mare de cauze penale aflate pe rol, importanţa socială esenţială a procesului penal, prin care se apără ordinea de drept şi este protejată (...)
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile portalului Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină, sau pagina facebook corespunzătoare pentru comentariile cititorilor.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2020 DIRECTWAY