ZIAR.COM : toata presa online . ziare si stiri de ultima ora
 
   
ZIAR.COM : ziare si stiri. Ce ziar doriti ?

ZIARE | STIRI17 octombrie 2017

 

Dobrogea News [12/10/2017]

 
Deputat PSD, Radu Anișoara: Noutăți privind recalcularea pensiei anticipate
     
Deputat PSD, Radu Anișoara: Noutăți privind recalcularea pensiei anticipate

“Astăzi am avut în dezbatere și am votat în cadrul Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, completarea art.65 din Legea 263/2010, în sensul recalculării pensiei anticipate parțiale pentru persoanele care s-au pensionat în intervalul 01.02.2011 – 16.07. 2016. Se are în vedere evitarea aplicării unui tratament diferențiat beneficiarilor de pensii anticipate parțiale și, totodată, nu se mai încalcă principiul tratamentului egal între aceștia” a declarat la finalul lucrărilor deputatul tulcean, Radu Anișoara. “Recalcularea se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului”, prevede proiectul de lege. Reamintim faptul că, din 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea începând cu acea dată au beneficiat și beneficiază și în prezent de condiții mai avantajoase, diminuarea cuantumului pensiei stabilindu-se în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul obligatoriu și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. Astfel, în funcție de stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet, diminuările pentru fiecare lună de anticipare au fost (și sunt și în prezent) de 0,50% (pentru un stagiu suplimentar de până la un an), 0,45% (peste un an), 0,40% (peste 2 ani), 0,35% (peste 3 ani), 0,30% (peste 4 ani), 0,25% (peste 5 ani), 0,20% (peste 6 ani) și 0,15% (între 7 și 8 ani). 5,336 total views, 43 views (...)

[cititi articolul complet în Dobrogea News]


            Trimite Email
 


 

 

Alte articole din Dobrogea News :
 
Proiectului ” Modernizarea Unitatii de Procesare Peste,, Sc Miadmar Hdp Srl” (...)
*ANUNT PROCEDURA COMPETITIVA/ACHIZITIE ECHIPAMENTE SC MIADMAR HDP  SRL TULCEA cu sediul social (...)
Deputat PSD, Mirela Furtună Modificarea Legii cetăţeniei – un pas spre (...)
În cadrul unei declarații politice, deputatul PSD Mirela Furtună a vorbit despre modificările (...)
Deputat Gudu Vasile: PNL, propuneri pentru încurajarea agenților economici și (...)
„Sprijin și subscriu la  inițiațiva PNL  privind  inițierea unui proiect de lege de modificare a (...)
DORIAN, spectacol de dans contemporan, reprezentație dublă în cadrul Festivalului (...)
Spectacolul de dans contemporan DORIAN, care face parte din selecția oficială a Festivalului (...)
Deputat PSD Radu Anișoara: Susțin produsele Românești. Ziua națională a produselor (...)
Susțin produsele Românești. Ziua națională a produselor agroalimentare românești este marcată, (...)
Românii bolnavi se întorc acasă. „De n-aș fi fost român, aș fi fugit în (...)
*România suferă îngrozitor, suferă prin toți cetățenii ei. Oare cât mai durează? Cât o să mai țină (...)
Deputat PNL, Vasile Gudu: Marile lipsuri ale învățământului superior
Declarație politică A venit rândul învățământului superior. Trist, greu de înțeles și explicat, dar (...)
Deputat PSD Lucian Simion: “ Viața politică își are cursul ei, noi ne vedem de legile (...)
Reporter:  Sunteți unul dintre parlamentarii care au activitate, vedem ca veniti cu o (...)
Deputat Mirela Furtună: Întâlnire de lucru cu Excelența Sa ambasadorul Statului (...)
Deputatul PSD, Mirela Furtună, și președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Qatar (...)
Tineretul Elen Tulcea – Ελληνική Νεολαία Τούλτσεα: „Etnic mobil. Eleni în Elada”, ediţia a (...)
*consolidarea relatiilor cu asociatii culturale si autoritati publice din Grecia, din regiunile (...)
 
[Toate articolele din: Dobrogea News +++]
 
Imprimati aceasta pagina


| RSS | Stabiliti un link |
ZIAR.COM : toata presa online . portal de ziare romanesti si stiri de ultima ora
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2017 - DIRECTWAY